Nopțile cad peste noaptea cea blândă ,
Visele-mi șuier prin beznă cu farul ,
Ziua răsar Soarele-n mare
Căutând pe buzele tale durerea și visul.

Soarele-mi plânge-n suspine ușoare
Diminețile dulci cad peste buzele tale
Printre codrii mii de furnici se frământă pe mine
Și mă pied în ochii tăi într-un abis de visare.

Pierdut în abisul primordial al minții tale
Iona unde ești ? -răzbim noi cumva la lumină-
Visele-mi cad tot mai adânc;în jurul meu cu farul
Un pas în depărtare dezbrac lumea ta divină.

Florile plâng în suspine ușoare
Luna-și întoarce spatele de chipul plâns.
Soarele trage cu ochiul sub perdeaua nopții
Iar noi într-o sărutare dulce ne pierdem în nori.