Câte lacrimi au cazut pradă
ochilor noștri,
fără ofrande,
fără plecaciuni,
în căutarea pământului?
Întâmplarea se joacă a rămas-bun,
iar sărutul legitim al nopții,
dezleaga vise neîmplinite...
Cât de puțin a mai ramas din soare
sau din ceea ce eram noi oamenii,
mareția nimicului!
Doar mărul roșu al soarelui rostește gânduri,
acceptându-ne și-absurdul și-albastrul nostru,
de oameni,
rupându-ne lacrimi
rupându-ne din ele,
pe noi,
copiii întâmplării...