adânc/ nefiresc
în fiecare zi își scrijelește pe mâini
numele meu/ stiletul se tocește la apus
atunci viperele îl înconjoară
nu știe nicio lege-a naturii

oricât aș sorbi din el
și l-aș dezbrăca până i se văd coastele
rămâne neschimbat

de la o vreme i-am pierdut urma
îmi plăcea să-l știu acolo
în colțul lui/ încercând să mă domesticească
îmi văd mai departe de drum
el rămâne în amețeala lui
nicio iarbă nu-i ține de cald
trecătorii ne despart în două respirații
uscat și apă/ atât/ uscat și apă

trec prin el fără să mă opresc
un tumult care-i taie fața
lasându-i cicatrici
își bandajează mereu cuvintele
care nu le-a spus la timpul potrivit

niciodată peste el
zăpezile nu se depun

ești atât de departe