peste pantofii mei mulți poeți au vomat
peste pantofii mei a curs sânge
și firele de iarbă se culcau la pământ când treceam
prin cercurile de câini
prin pădurea de mame ferindu-și copiii în brațe

cea mai fragedă carne coapsa ei mi s-a spus
că ar fi și am rupt
înfingând dinți de apă în maluri
valurile sufletului au purtat din ce în ce mai departe
mângâierile
cântecul
fotografii pe care sarea în curând le-a șters

azi trupul meu e-un parc în care cresc noi case
alei și bănci și flori excavatoarele înghit
și numai paseră de-aș fi
peste rugina
ce va cuprinde brațul lor voi sta-ntr-o zi
lătrând cu aripile peste ochi închise