Îmi spuneau de ce închid dorul într-o pereche de
jeanși ca o mantie de apăsare peste zidul cu perdea:
vino în felul întâi vino fad ca o lanternă subțire
în întuneric;
dorul e o masă tare de ștejar, o suprafață lirică a
timplui, un timp de sare un timp de lac înrobit cu
lemnul.

Îmi spui de ce dorul trece ca o textilă pleava
sufletului în piept sau pe cărările brațului întins
în vadul luminii?
Pivnița călătorește ca un sunet de jar ca o ureche
plată caustică a iernilor, departe aici în cufărul
legat cu lanțuri
- un joc scris din 12 cuburi colorate. 12 pânze în
colțul umed 12 fire de dufa, o ploaie veche ca roua
ciupercilor din pădure, mai mult un condens de sânge
mai mult un puf de mucegai decât o vatră de aer, o
risipă perfectă o ganteră cu care să spargi zidul.

La asta pune de ce îmi spuneau totul păienjenișul
copt cărțile galbene chiuveta de rugină sau noaptea.