Tot ce va spun

Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stînci
acoperite cu gheață
și-am întrupat cuvîntul
ca să înțelegeți
tot ce vă spun,
și, mai ales
ce nu vă spun.

Spune-mi!

Spune-mi! de unde încep
și de unde vin gîndurile?
aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?
Unde s-a pierdut tărîmul
pe care, pînă și noaptea,
florile sînt luminoase?
Și, spune-mi, unde...
unde este cumpăna de sus a izvoarelor?
locul în care pînă și sufletele uscate
pot înflori
măcar o dată?

Rememorare

Se-așterne ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine, și în timp;
aducerea-aminte se grăbește,
ca nu cumva să uit ceva.
Și vine,
vine precum fulgerul clipa –,
clipa cînd trebuie să dau socoteală:
cînd, fără remușcare, memoria
îmi propune, acum:
Jocul chibzuinței:


Numai un univers de iubire

Numai un singur univers de iubire
cer Timpului și Þie!
apoi toamna poate veni,
pentru că nu-mi va mai fi teamă
de nici o frunză căzută.
Numai un univers de iubire,
te rog, Doamne,
îngăduie sufletului meu să-l ardă,
pentru ca nu vreau ca aici,
aurindu-se,
drumul meu să se sfîrșească
fără putință de-nălțare.

Dumnezeu tace!

Către Tine, Doamne,
privirile au rămas pironite!
Așteaptă să le arăți
unde-ai ascuns
taina pămîntului
și a vieții de aici?
Auzul se-ncordează
s-audă ceva!
...............................
Dar Dumnezeu tace!
și morții mei
tac alături de el.


Îvață-mă!

Învață-mă, Doamne,
cum să culeg lumina!
și cum să prind aceea veșnicie, –
tîrzie și nesfîrșită –,
de pe altarele tale
și să o duc cu mine,
aiurea,
în lume!


Lumina

Adu-mi, Doamne, lumina în casă!
Dă-mi-o s-o beau dimineața!
Pune-mi-o cu pîinea pe masă!
Așterne-o pe perna
unde se leapădă gîndul!
Și încălzește-mi așternutul cu ea!