Am purtat sufletul unei minți
pururea nliniștite!
Vai,eu la orice pas
mă puteam zeifica!
Beam intr-o noapte
cât două armate
și îmi strigam izbânda
care nu era.

Teamă-i va fi iadului
să-mi privească
fața buhăită de Noroc
(ochii amestecați cu un cer
mereu
în alt loc)

Gras ca un buzunar
de preot devotat,
trebuie să dorm
trebuie să-mi îmblânzesc
apocalipsa!
Oricum dacă mă retrag
un nimeni carismatic
îmi va duce lipsa.

Mă cutremur și nu simt,
mă îngrop și sufăr de dezgropăciune
mă topesc din tot talentul
și tot aduc a tăciune!

Iertați-mi orice negreșeală
Iertați-mi arsenalul de minuni
Uite chiar mă calc în picioare
până dau de străbuni!

E ultimul timp posibil în mine.

Iertați-mi delirul
Iertați-mi și beția.
Înainte de a mă naște
din Dumnezeu
am născut
poezia!