Pe malurile vieții tristețea să le-o îmbuni
Ai poposit adesea în nopțile amiezii
Și-ai ascultat chemarea călăilor nebuni
Cu mâinile lor albe ca laptele zăpezii

Rotindu-și ochii blânzi, plini de dulceață
Hai treci stăpâne, ți-au șoptit, hai treci
Să nu te sperie nălucile de ceață
Când pe obraz simți-vei săruturile reci

Nu te așteaptă acolo iubire sau iertare
Și nici lumini celeste și nici pășuni de nori
Și nu e izbăvire, cum nu e acuzare
Nimic nu e mai simplu decât să mori, când mori