cu îngăduința fugarului
m-am strecurat în el
am umblat o vreme prin sângele cald
m-a respirat prin plămâni

îi spuneam nimicuri
ziua trecea fără să mă simtă aproape
seara înfigea doar ochii în ochii mei
până adormeam un somn greu obosit
ca o spovedanie

când ne trezeam era întodeauna duminică
ne îmbrăcam într-un fel de tristețe și vizitam cimitirele
fiecare pe-al lui

împreună eram numai când apăsam pe durere
să nu mai curgă