Munții în zare sărută poala cerului,
Norii întunecați împung zările,
Și eu stau la marginea eterului
Visând codrii, izvoarele și mările.

La marginea lumii bombele zguduie
Acest tavan ancestral și rece,
Păsările rănite tăcute cad
Și sufletul meu se pregătește să plece.

Umbra mea, agățată de perete,
Împletește o pânză transparentă,
Afară oameni în cete
Se dezlănțuie în hora dementă.

Și tu nu vii, mare de culori,
Să mă scalzi în valurile-ți firave,
Eu zac undeva eșuat la țărm
Cu sufletele mele, nebune și grave.