Între mine și perete,
Stă lucind oglinda vieții.
Mă privesc în ea și seara
Și-n lumina dimineții.

Și mă-ntreb cum de-i posibil,
Dincolo, sub sticla-i clară,
Viața, care pare-aceeași,
În oglindă, să nu doară?

Ce-am găsi trecând hotarul,
Părăsind realitatea?
Am putea schimba trecutul
Evitând fatalitatea?

Ce-ar fi astfel viitorul
Fabricat fără obstacol ?
Ar mai exista savoarea
Vieții noastre ca spectacol?