Sunt prea măruntă să-ți pun pe umeri
ochii ce se sting
într-o corabie fără ieșire

așa devreme nu-mi pot aduna rădăcinile sufletului
de pe un orizont
sau de pe altul,
nici să așez lacrima frământată
sub tălpi,
pășind ca-ntr-o lumină
crescută pe orhidee

nu știe bătaia de gong
să mă mai apere
de desfrunziri,
de țărmurile viorii aruncate
într-o umbrită mână

ah! dar cât de dor îmi e
de parfumul curmalilor
nedăruit încă mie!

potrivnic e albastrul
legat de albastru

pentru că nu trebuia să te arăți
chiar acum
când doar tristețea
pot ține în casă.