nu îmi pot scoate din cap mirosul ăsta de scorțișoară
și verdele mi s-a lipit de retină precum smoala pe blocurile
unde ei își aranjează antenele după cum dansează bulgarii
nu îmi pot scoate din cap petele de alb de pe oamenii de zăpadă
și nici nasul tău înroșit de ger sau palma care transpiră în palma mea
unde liniile vieții se întrepătrund fără să fie nevoie ca cineva
să ridice barierele sau să schimbe macazul un pic mai la stânga
nu îmi pot scoate din cap fularul tău portocaliu și dungile
care se asortau cu ochii tăi din ce în ce mai aproape de ai mei
unde copii de zăpadă se joacă de-a scriitorii pe foi unse cu slănină
nu mi te pot scoate din cap așa cum zâmbeai citind printre albastrul paginilor
care se așezau cuminți în mâinile tale-amândouă aproape de geam
unde zăpada începuse dansul chemării înserării precum un indian cu părul său în vânt