… merg în picioare
și-n măduva zilelor
fiicele mele sunt șuvoiul de lumină
și muzica Soarelui
dintr-un răsărit
sunt starea de veghe în vara sufletească
a unui interior
însăși aerul hrană
o trăire fluidă la pieptul așezat
cu râs încremenit în existență
pe poteca unui drum
ce n-a rămas un primitiv
pe străbătutul cuib din fire de ursite
și-n șoptitul împletit
se despletesc de hățișuri peste timp
dintr-un apus
cu verdele ecou în parcul vieții
stau pe o bancă din poteca albă
ce va rămâne întru timp
pentru mine fiicele mele
și esența unui mers
în picioare.