Cerșim la poarta gândului și-a vieții,
Ne facem coif, însăilând ciulinii,
Cădem răpuși când se desfoaie crinii
Ademenind, cu iz dulceag, drumeții.

Jur împrejur, oștirile luminii
Se-neacă-n vălul plumburiu al ceții.
O candelă mi-a tămâiat pereții,
Dar sufletul mi l-au târât asinii.

Nu bag în seamă trăsnetul din slavă
Și mă-nvelesc în nobil patrafir.
Mă-ntreb de-i viața preaplecată sclavă

A morții care ia de-a pururi bir.
Și ploaia clipei leapădă otravă,
Pe orbul timp înfășurând un fir.

30 ianuarie 2005