Eu, care-am fost numit Cuvînt,
bănuitor mă simt legat de toate
și pentru ce îmi e străin îi sînt
prin nenumire zvonul dinspre moarte.

Cînd vin în zori să mă privesc fiind
în ochiul dimprejurul celor clare
nici nu m-aud, voi mă simțiți foșnind
ca un hotar al nașterii cînd moare.

Doar cîteodată sufocat mă cert
că nu mai sînt ființei mîngîiere
și-atunci vă caut, poate să vă iert
că mă descoperiți fiind tăcere.