Trăim într-un Univers
De mult timp fără înțeles


Omul mândru nu te-ascultă,
Prostu’ în drum stă și se uită,
Nebunul doar rătăcește,
N-ai să știi cum el gândește.

Asta-i lumea ce-o formăm,
În isprăvi ne lăudăm,
E o junglă, o tortură,
Om pe om se fură.

Animalul nu cuvântă,
Stă la pândă și ascultă,
Rumegă, privește atent,
Mi se pare înțelept.

Omul are învățătură,
Mai are și grai în gură,
Dar cu mintea nu găndește,
Și din suflet el urăște.

Omul bun mai are simÈ›,
Omul rău, doar mult ambâț,
Om smerit și înțelept,
Să judece bine și drept.

N-am văzut cât am trăit,
În schimb mult m-am amăgit,
Îmi rămâne doar speranța,
Singur dar îmi este viața.



Relele mult m-au durut,
Să le îndrept nu am putut.
Prin suflet le-am strecurat,
Din inimă am încercat.

Fiecare în legea lui,
E sortit păcatului.
Trăim într-un Univers,
De mult timp fără înțeles.