Din ostenitele-mi oase
mulți și-au făcut nai
să-și cânte neajunsuri prin mine
doar venele pielea și câteva resturi
mai caută-mplinire din corpuri străine

nu mai știu cum să plâng
pe atâtea străzi pustii rătăcind
mi s-au scurs lacrimile
adăpând însetate guri sparte
și pentru toate
tu cel de acum
porți vină
m-ai curățat de sentimente
ca de pe oasele unui bolnav carnea

mint!
și eu sunt de vină

nu-i nimic!
au mai murit și alții nenăscuți

pe fiece trecător
l-aș prinde de mână
poate cineva dintr-un colÈ› de lume
are să-mi spună că nu toată iubirea doare
și că vina mi-e tatuată în talpă
de când m-am născut femeie
în capătul cărării
pe care mi-am alergat
de singurătate pașii
că-n tabloul din două petice
eu aveam un picior mai lung
și la celălalt capăt mă așteaptă un olog
gata să-mi completeze urma

mai sunt ruptă coastă
dintr-o bucată de lut
lepădată să-mi cârpească
timpul în colțuri?

de ce nu ne-am născut de mână?
Dumnezeu nu știe
că cei mai mulți își scutură
aripile la glezne de primăvară?
până și fericiții sunt loviți de nenoroc
când prind infinitul de picioare
uitând că nu mai au cu ce să zboare

frângă-și gâtul toți!
de unde atâta îndrumare???

de ce nu ne-am născut de mână?!
de frică...
de aceeași frică de a nu strivi Cuvântul
de frică să nu cumva să ne iubim
până fiii noștri se vor ucide între ei

Dumnezeu nu vrea să ne găsim
ca și noi El învață din greșeli
pentru asta mi te-a dat pe tine
prea mare să-mi încapi în sufletul diform

nu-i nimic!
au mai murit și alții nenăscuți

și azi la umbra crucii
o inimă naivă mai așteaptă un șchiop
își omoară cu pietre aripile
cântând în oase neajunsuri -

iubește rebuturi