Pe sufletul meu se plimbă un arcuș de vioară.
Privirea desenează pe orizontul asfințitului
ultima dorință.

Aleg culorile primăverii și ale toamnei
și-mi fac autoportretul pe pânza iernii,
tablou în rama nopților de vară,
agățat de o stea.

Respir calm din tragedia clipei asasine
care-mi pretinde și cel din urmă vis
și-o păcălesc zâmbind speranței de iubire,
dansîndu-mi umbra sărăcită.

Doar păcatele mele îmi mulțumesc sincer că le-am creat,
cântând cu pasiune,
amestecate-n corul îngerilor iertători.

Înveșmântat strălucitor cu toate bucuriile,
machiat cu urme de durere și tristețe,
singur, în mijlocul scenei cu decoruri false,
fără cortina umilinței, fără rol învățat,
aștept calm sublima întâlnire cu autorul-regizor
să-i fiu pe plac cu-n requiem aeternam.