Sfântă și dulce Limbă Română,
Maica noastră cuminte și bună,
Ce te doare?

C-o dădurăm acum pe Engleză,
Precum altădată pe Franceză,
Asta-i, oare?

Tot tu ai rămas Cloșcuța noastră
Ce-și adună puii sub fereastră,
Și-i bine!

Noi te rostim cu buze de miere
Căci românul se naște și piere
Cu tine!

Când ai noștri departe ne pleacă
Tot spre tine, iubito, s-apleacă,
Să ne știi!

Că tu ai tihna senină din munți
Și blândețea din șes, că te pronunți
Cum te scrii!

Noblețea ta-i simplă, fără fasoane,
Așa cum iubirea-i fără galoane,
Ești mare!

Mă-nclin în fața ta și-s bucuros
Că nu te-am uitat și-mi ești de folos,
Splendoare!