Plouă pe refren de Amy Lee
când timpul trece ca un trup de femeie
într-o rochie lungă și neagră
de seară.

Sunt vinovată
de tristețea pe care o înțeleg
când sunt singură
(așa cum mă știi)
cu cărțile răsfoite și florile la geam.
Pe-aici trebuie să fie și cana
cu o gură de cafea nebăută,
cămașa ta uitată mirosind a tine,
și ultimii pași înspre ușă.

Se aud doar bătăile inimii
dintr-un poem cu oameni cenușii
iubindu-se cu buze roșii
și degete umede,
învăluiri scrise-nclinat,
pierdut.

Cu semn de tăcere pe frunte
e înfiorător de lungă noaptea
în care tu nu ești –
și e doar un refren cântat de Amy Lee
…refrenul degetelor mele.