Intrând în Comunitatea Agonia
jur să fiu receptiv
la toate obligațiile ce-mi incumbă,
drept pentru care mă conformez
și cu mâna pe mouse
semnez.

Așadar, răspund la întrebarea cine sunt
(cu scuze că n-am s-o pot face
într-un singur cuvânt).

Sunt așteptarea
pitită-ntr-un tipar de aer
spre a-mi amâna viitorul
precum cerul plumburiu
amână ugerele norilor,
grele de ploaie.
Dar dacă explodez
sunt ploaia,
neostoita obraznică
ce se înfrățește cu marea,
când valurile-și răstoarnă
peste blesteme.

Sunt nisipul neliniștii
când, părăsite, iubitele
se abandonează
în brațale întunericului.

Sunt Duhul celui ce-a fost,
a promis că vine
dar n-a mai venit –
proiecția încrederii
care cade ca măzărichea
grămădindu-se peste sine,
spre a-și pierde urma...

Sunt pânza de păianjen
încremenită între neant
și linia vieții
din palma iubitei.

Sunt urma pașilor
vânturilor și valurilor,
care se șterg pe ei înșiși
spre a face dovada mișcării perpetue.

Sunt frunza-n cădere,
după ce-a ființat în urcare vremelnică,
gata să povestească lutului
aventura destinului tuturor.

Sunt oglindă
între oglinzi,
în care mă văd
și vă vedeți la nesfârșit...

Sunt suflet din sufletul
acestui site,
care-și înfige unghiile
în Timpul Prezent
al Rostirii Eternității.

Sunt, ca și voi toți,
un flash din neștiut
și fără-de-folos
căci lumea mă confundă
cu cel ce n-am fost
și niciodată cu cel ce voi fi
iarbă, plantă, fluture, pasăre
și din nou pământ,
și din nou Facă-se Voia Ta
până când Universul
se va piti într-un fir de nisip
sau, poate, într-un tipar de aer
spre a-și va amâna viitorul nesigur...

Bucuros de cunoștință:
Sunt George Ene
și nimeni altul, dragilor!