parcă aici se fac toate înmulțirile,
parcă demonii se pictează în oameni,
în fluiere și în cafeaua din ceașcă...
parca somn.

dimineața e asfalt și ură,
ca o tuberculoză nechezând afon,
zbier în pielea goală și mă frec cu ploaie,
mi-e dor de moarte
ca de un ciclon zemos
ruginindu-mi nările.

se pare că azi se înmormântează tot orașul,
sicrie pentru oameni,
sicrie pentru blocuri
talgere cu tămâie pe fruntea șoselei:

vroiam să te țin de mână să te îngroape cu mine,
propria cameră în care să ne spunem povești,
propriul ochi sângerat-

cade pamantul

te iubesc
te iubesc
te iubesc

fiecare bulgăr e fiecare pasăre de fier
pe masa mea,
fiecare ladă cu cranii...

privesc in ramele tabloului ca prin niște ochi de cucuvea,
jupuiește-mă de secunde ca și cum ai face dragoste cu mine,
leagă frânghia
și spânzură-mă din oră in oră,
apoi du-te și fă accident.

amândoi câștigăm multe procese,
amândoi stauiete pe marginea terasei cu pescăruși,
trecătorii vin,
și își așează pălăriile,
castanele fluieră pe acoperișuri..

tot orașul a pus frână la zebră
semaforul indică bolnavii,
șopârle de noapte,
caviar al ultimelor trenuri sălbatice
fugind spre neptun și spre minnte

stop cadru..

aici începi tu să îți umezești ochii,
să-ți aduci aminte că ești creață,
ce farduri ai,
unde și cum te oferi și pe ce bani..

mă iei cu tine ca și cum te-ai încălța cu otravă,
ca și cum berea e praful de la colțuri
de la pâine.

ai mai vrea să mă pălmuiești
dar ai ciment in mâini
ai hiv între unghii și nervi,
ești călărețul și calul ești crudă.
mai fecioară decât candela ce tună
ca și cum ar arunca cu cadavre în pereți și ar
scutura toți castanii.

auzi bubuieli de sub șosele,
auzi strigăte,
oameni îngropați de vii,
câini orbecăind, săpând canale,
galerii.

e orașul astupat cu țigări,
cu mucuri,
în pachete de făină, în paturi te aduc,
te dezbrac, îți ling rănile și buza..

te fac una cu saliva,
te fac nemuritoare...