Credeam că viața-i mai ușoară
Că nici nu sufli și ea zboară
Că fără aripi, fără zmei
Ajungi acolo unde vrei.

Ajungi în ceruri și mai sus
Să furi Luceafăru’ l-apus
Să iei un nor să-l modelezi
S-alergi pe el fără să vezi

Cum lumea-ncearcă să te prindă
Să te coboare-ntr-o clipită
Pe un Pământ nebun de-al lor
Unde doar păsările zbor.

Și astfel îi vei blestema pe toți
Că nu te-au lăsat să te cocoți
În-naltul vârf al ăstei lumi
Unde cu toții suntem buni.

Încerc pe plac eu să le fac
Și-nvăț să merg și-nvăt să tac,
Dar lumea asta nu-i a mea,
Nici n-o pot compara cu ea.

Și-un dor cumplit mă ia uneori
Magneți parcă m-atrag spre nori
Și-ncep deodată a pluti
Fără a vrea, fără a ști.

Dar zborul meu e interzis
Mânia lor eu am aprins
Și drept pedeapsă mi-au tăiat
Al meu țel înaripat.