Când țipă copacul în rostul furtunii
văd aripe moarte ce-n păsări se zbat.
Înfig în minute tăceri de smaragd
răsfrântele ceasuri pe șuierul lunii.

Si coama ta blondă ca miezul alunii
și-ascute iar colții. Cu sângele rag.
…ochi stins de vederea căruntă de mag…
In talpa-ți de carne cresc cuiele lumii.

Cum crește pe buze un cerc de lăute !
Pământu’ se-mbibă cu lacrimi. Tu faci
să-mi nască privirea sub genele-ți ude…

Arome de ploaie. Privesc o tăcere
dormindă. In picuri retrag
cu solzii de pește crescută durere.