Se întoarce la fereastră pasărea cu-n singur ochi.
Bate de trei ori cu pliscul, însă sticla groasă și murdară
lasă să se zbată țipătul în frigul de pe-afară.

Pe aici, prin cameră, unde pe pereți am pus icoane,
loc ar fi de încă un tavan, cu cer cu tot, cu sfinți.
Sufletul iar dă să iasă. Îl țin strâns în dinți!


Unde vrei mă să te duci de îngălbenare de cuvânt?
Pasărea cu-n singur ochi bate iar cu pliscul.
Eu, de teamă, aprind frigul adânc în pământ.


Pasărea cu-n singur ochi a plecat. N-a zburat. E dimineață.
La fereastră nu mai bate nimeni, nimeni A.
V-aș ruga, dacă se poate, ochiul celălalt din dumneavoastră
să mi-l dați la schimb… dacă-l are când se naște pasărea.