Crăpături de un gri halucinant
Înghit fărâme homiforme,
Înghit perversități de aluat
Și gânduri fleșcăite în arome.

E prea frumos,
Duhnește peste tot a viață
Aceeași împuțită carne de pe os
Și-aceiași îngeri tâmpi
Ce sar mereu în față.

Ne strângem azi și noi
Rebeli copii ai plebei
Ne strângem de pe câmpi,
Abrutizate minți...
în brațele Venerei.

E singura speranță
Empiric dovedită,
În postulate seci
De gânduri apriori,
Ce nu ne mai cunosc
Și nci cunosc izbava;
Căci noi suntem ființa
Și-n noi se arde lava
Ce mușcă-n conștiința
De înșine, de voi...

Și-n lumea asta gri
Ce dulce e otrava!