hei, omule, te știu...
trei seri vom bea împreună
și-ai să mă iubești fiindc-am băut împreună,
fiindc-am aruncat în aer
buchete de flori la un meci cu rapid.

dacă-mi plac lucrurile frumoase, tu crezi că-s frumos,
dacă discutăm și zic adevărul, crezi că-s plin de curaj.
citindu-mi nerăbdarea, crezi că te iubesc
cu o inimă care nu se va schimba
și nu va minți niciodată.

dar gîndește-te așa:
un om urît spunînd lucruri frumoase,
încet și pe ascuns,
departe de vorbăria periculoasă a mulțimii...

dragostea ta arde
și vede-n mine un tip fără greșeală.
ai vrea unul altuia să ne luăm viața,
trăind pe placul celuilalt.

dar ce să fac cu fidelitatea ta?
ce-mi pasă mie de angajamentele tale?
din partea mea, poți trăi crezînd și-n rahat...
mai bine umblă umil și deloc dornic să afli
ce lucruri ai fi în stare să faci
din dragoste de viață.

eu am nevoie de mirosul corpului tău,
de felul în care știi să-mi alungi neliniștea,
nu altfel ca vîntul care alungă pe cîmp ciulinii,
într-o zi de toamnă, fără umbre sau străluciri.

eu am nevoie de vocea ta monotonă
povestind despre oameni
lucruri la care nu m-am gîndit.
am nevoie să stăm întînși pe pat
sub cerul liber care se înserează,
și lenjeria să se tot întindă în lume
în tonuri de gri.