Rădăcini albe
Ies din pământul cuvintelor
Trădându-ți existența interioară.
Tremură pașii, iar tremurul lor nu e unul omenesc,
Venit dintr-un oarecare adânc al
Gândului uimit de atâta frumos.
Aș putea povesti despre tine
În propoziții începând toate cu „nu”,
Aș putea să te desenez pe pânză transparentă,
Cărbunele rezultând din arderea sentimentelor ce ți le port,
Dar da, nimeni nu vrea asta,
Așa că mai bine, din când în când,
Te cânt în sensul rotirii stelelor căzătoare.