Iubită, toamnă
( de țiței și apă )

Iubită, toamnă, de ce mușc din tine
ca dintr-un fruct al Raiului, oprit,
de bogăția ta de roade sunt orbit,
și nu mai pot alege rău, de bine?

De ce ar trebui doar să contemplu
Oceanul galben al rodirii tale,
știind că toate roadele sunt goale
De nu se coc, cu post și har, în templu?

De ce-al tău dar s-ar cuveni să-l dărui,
Așa cum însăți tu te dăruiești,
Să îți împart prinosul fiecărui
Drumeț, care îmi bate în ferești?

Și-n frunzele-ți căzând, să văd pustiul
pe care eu, în locul tău, îl pun,
făcand din tine, fruct oprit, târziul
De actual blestem, al Celui Bun?...