sunt bolnăvicios atât cât să mă bucur de sănătatea mea o secundă
apoi întorcându-mă la munca prescrisă de Dumnezeu pe un contract
într-o perioadă nedeterminată să încerc realitatea cu visul meu
ca o fotografie fără fond, doar culoare, insulină și tutun și familie

răbdarea mă caracterizează atât cât să pot dormi
uimit că mai pot trece o noapte fără să mor în ziua următoare
acolo unde semnăturile mele stau îngrămădite, așteptându-și contrastele bicolore,
în alb și negru, ca un vers, ca și o speranță
între două scaune neașezate