Fabulă de viață liberă



În cimitirul unui vechi oraș

O slujbă de gropar avea căutare:

Vreo douăzeci de gropi, în lutul tare

Era măsura celui ce slujbaș



Voia să fie. Și venit-au mulți,

Cu toți săraci, flămânzi, setoși, desculți,



Și-au tot săpat, de probă, la morminte

Și- a rămas unul, cel mi bun, să sape

Douj’ de gropi, pe zi, tot înainte.



Ce de duh sfânt avea în el, groparul,

Ce har din ceruri, de avea putere

Douj’ de gropi să sape pe-un salariu

Din care-și ținea casa pe picere –



Douj’ de morți pe zi, băga în groapă

Acest bărbat voinic cum altul nu-i,

Și inima-i din piept, creștea, săracă,

Când câștiga, muncind, din groapa lui –



De la un timp, îi așeza în straturi,

Săpa groparul, gropile, în morți,

Vreo douăzeci de morți erau la porți,

Când el săpa, la alții, douăj’, paturi –



Era nevoie de un alt gropar

Patruj’ de gropi să sape-n zi, cu fală,

Dar nu era , și-aceluiași gropar

I s-a mai pus o normă-n plus, în poală –



Și el săpa, c-avea copii în școală…