Vai, cât îmi vine să râd
știind că tu mi-ai făcut buclele acestea
printre ochii aproape verzi!
Tu mi-ai dat și zâmbetul, și buzele;
și mâinile cu degete prea lungi,
dar care au scris foi întregi de muncă
cu așa mult drag de a ți le arăta
încât n-au obosit.
N-au obosit pentru că te iubesc,
iar tu nu obosești niciodată
să mă iubești.
Nu vezi cum trupul stă la soare de parcă l-ar atinge mâna ta?!...
Și ca să-ți mulțumesc,
mai desfac o bucla din păr să cadă peste umeri
și pun o nuanță mai albăstruie în priviri.
Pentru că buzele îmi vor rosti
râzând,
toată a ta,
traducerea vibrațiilor de pe degetele lungi...