oare aceasta e
cea mai limpede formă
de revărsare:

să-mi las cuvintele
pe marginile drumurilor,
ca pe niște pași
care caută
o reîntoarcere,

în timp ce încerc
un fel de regenerare tăcută
sub ochii uimiți
ai trecătorilor,

sau să le desprind
din rădăcini
și să le așez în colțuri,
așa cum ai așeza
fragile semne
ale unei treceri?

oare aceasta e,
în adânc,
cea mai adevărată
formă
de regăsire?