și mintea mea se întinde ca o prelată
la picioarele acestui idol trist
care este trupul meu

am ros mărul până la cotor

eu am noroc sunt încă femeie
femeia trăiește bărbatul scrie

o viermuială de vise ne inventează
jocul din care uite

nu știu dacă parola mă lasă
să mai ies


*


aș vrea ca cei care mă vor vedea
la mama întinsă pe masă
să știe că pentru mine moartea
e un bărbat incredibil de
frumos
care-și plimbă briciul
peste obrazul săpunit
cu o plăcere
terifiantă

și că eu sunt gușa lui
pulsândă


*


mama avea mânecile suflecate
și-n albia plină de clăbuci
mâinile ei păreau niște pești
care își împreunează aripioarele

mâinile mamei se aspreau deseori

seara se așeza palidă în pat
și lua din singura ei alifie
un boț pe care-l întindea peste degete
cu o grație pe care nu știu de unde
o avea

mirosul amestecat de dero și gălbenele
îmi tăia o nară pe lung
crescându-mi febra în care adormeam
cuminte


*


mai am o singură nostalgie

uniforma mea din generală
s-a supt în mine într-o zi de octombrie
în clipa în care intru pe poartă
și mama plânge și nu înțeleg de ce
urlă A murit taică-tu, am rămas singuri

eu izbucnesc în râs violent simt fălcile
cum mi se prelungesc până-n vie
mă dezbrac fără grabă așez uniforma pe umeraș

și goală mă arunc într-o podea
pulsatilă
care miroase de atunci a cauciuc
și-a spinare de animal

o reptilă care-și înghite coada
încolăcită pe osul meu lazăr

cel uscat


*


acum mă grăbesc să mă culcușesc
în lobul parietal stâng
al inimii mele

ca un arici schimonosit de frică