Poveste cu Apollodor





Erai în Iliria. Cetatea în care

Poporul creștea pinguini, de mâncare.



Trăiau pe acolo și doi îndrăciți,

Cu spume la gură, și gheare, și dinți –



Și dracii văzându-te, înotând în lumini

Þi-au spus: Noi ieșim, și poftim pinguini!



Și în pinguini au intrat, și în mare, pe urmă,

S-au înnecat, pinguinii în turmă!



Ieșit-a atunci din Iliria, poporul,

Și crunt ți-au privit, nu minunea, omorul –



Erai în Iliria. Cetatea în care

Valoarea supremă-i un blid de mâncare.



“Tu du-te!” Þi-au spus, “Ce mâncăm noi, cu Tine,

Un blid de mâncare-I al Lumilor Bine,



Și dacă Minunea întregii goimi

Nu-I blid, ci e Raiul născând pinguini,



Ce preț ai pe lume? Și ce căutare?

Mai bine cu dracii, în cei de-o suflare



Decat cu smintiți, Visători de Lumini,

Ce ne iau de la blid acești sfinți pinguini!”



Și-ai plecat peste mare…