frunzele se-arată la margine de cale
în strălucirea clipei dinspre ziuă
tu ești senină și clară în privire
precum luna plină pe cer răsare

și te cunosc femeie mereu copil la suflet
ți-au închinat bărbații puzderie de versuri
în noaptea ce parfumul și-l revarsă

și totuși azi... vreau să-ți las pe-o filă
un vers împletit din flori de iasomie
să ți-l așez ca semn al prețuirii
în templu sfânt al nemuririi