ne ascundem
sub unghii lungi coridoare duc întortocheat
șinele sfâșiaților până spre miocard
canini cu rădăcini ca o glumă stupidă
se dezvelesc în pete decolorate
supte din seul celor care semnalizează moartea cu bule
de oxigen

cimitirul celulelor cusute pe treptele albe ale oaselor
se leagănă cuminte ca un oraș plutitor
pe marea umoare apoasă

o gară în fiecare mână o
circumferință o flexiune un sunet de corn când se ridică
grimasa informă din ansamblul de plastic
din simulacrul verdelui crud al retinei ce ține sub presiune
explozia în coșul pieptului

și sclavii care împing vagoanele
sub dungi venoase
risipite pe suprafața zâmbetului
fără puterea de-a striga
de a lăsa pe pereți coloane de semne
celorlalți vânători conduși de sete sub
dispariție