am obosit să urc munții din mine

și iar am căzut în genunchi

ei, da' știu că o să mă doară!

mă ridic, orizontul nu-l văd

fug de mine încet, sunt singură

într-un nou abis mă regăsesc

în fine, îmi zic, unde să mai alerg

acum, când carnea-mi se rupe-n bucăți

acum, când dați cu pietre-n poeți