Canta mugurii ingerilor nostri ,
peste case se lasa alene
susura codrul trecut prin vant
de parca-si striga parintii ,
tremura malurile imbalsamate in valuri
de parca-si cer inapoi amintirile
si vis de viata nastem toti
privindu-ne umbrele ...
in desertul nordic al timpurilor
plin de emfaza , curcubeu cade pe ganduri
aducandu-ne marturia divinului
si promisiunea unirii colorate
catre fericire .

Ne strangem ghem
ne-ncrezatori de taine si culori
sa suferim am vrea mai des
sa fie clipa spaima si regres ,
paradoxal elan dezamagind lumina
ne creste-n pieptul mangaiat prea mult
de ingeri , sori si farmece-n tumult
sa ne privim doar pasii stim demult ,
spre pietre ne caznim sa ne trezim
cand zburda fericirile prin ploi
si striga-n lung extaz chiar lacrima din noi !