am terminat sunt deja pe lângă/ numai scăpărări de lumină regurgitând răsăritul împărțindu-se și destrămându-se la nesfărșit aceeași fâșie de lumină botezând camera unde din fiecare perete ies dinți/ am terminat nu mă mai ridic de aici patul ăsta albastru și vișiniu ține loc de mare și de îmbrățișare în același timp/ numai alb să nu fie numai corp să nu ai/ orice corp devine alb treptat numai casele rămân câteva sute de ani colorate pietre la căpătâiul străzilor/ verzi statui amintiri de femei efemere neîmbrățișabile/ suntem copaci desfrunziți într-un parc de început de decembrie//

stau întins pe o bancă în viena aștept următoarea furtună de zăpadă beau un punch în loc de ceai/ până mâine sigur am să-mi revin într-o totală retragere de simțuri ca o pâine ascunsă în ger/ fug cu pâinea în stație arunc o castană seacă pe geam am să te întalnesc la operă n-am să te regăsesc/ am să te … noaptea în parc la minus 20 de grade și ceva/ a doua zi dimineața am să-mi revin în întregime alb bând un punch în plină furtună de zăpadă pe ochii mei calcar/ pe ochii tăi că nu mă iubești și nu vrei să ai de-a face cu unul ca mine//

ia cana de ceai de la capul patului să nu o mai vad să nu te mai văd dă foc casei immense și goale ca o cavernă undeva în plămân/ pur și simpu un loc gol în care să-ți întâlnești într-o zi cana cu pietre colorate/ le bagi în gură îți troznesc în dinți și ești absent ca un neon albastru dintr-o zi fără sfârșit/ un loc în care am început și n-am început să te întâlnesc/ mai bine să nu mai vorbesc/ ai avut cândva o brichetă/ dă foc casei ăsteia să văd scăpărări de lumină împroșcând răsăritul