Nu sunt de aici
aproape-s de niciunde
singurătatea mi-e
un fel de casă
pe care o port
ca melcul in spinare
când setea
îmi devine curioasă
și printre voi
pustiul
mă scoate la plimbare...

Arareori
răsare câte-un zâmbet
e încruntată lumea
și-i grăbită
într-o libertate
strâmtă, priponită
și-mi este greu
ușorul de risipă
într-un sublim miros
de dinamită...

Altfel
e colorată viața
ca idee
dureri și doruri
se prefac în scrum
în veșnicia
devenită atee
inexplicabil
sunt cu voi pe-un drum...