atunci când eram copil
îmi creșteau în genunchi, coate și uneori și bărbie julituri.
cădeam pe pământ, ciment, gheață
și mă durea și plângeam și zbieram
dar știam, simțeam cumva
că sângele se șterge cu piele.

*

nu mai sunt copil, poate nu mai am timp
sau poate nu mai sunt copil ca să fiu copil.

de ceva vreme cad în mine, niciodată pe nimic,
de când ochiul tău e departe,
de când cuvintele și tăcerea mă lovesc;
și mă doare, mă doare
dar nu plâng, decât uneori, și nu zbier
și doar uneori știu, simt cumva
că timpul se șterge cu timp(ul)...













Notă: Sintagma: "sângele se șterge cu piele" nu îmi aparține. Am văzut-o într-o poezie d-ale unei poete, pe acest site și mi-a plăcut foarte mult.Sper să nu se supere. Nu îmi amintesc numele poetei, rog pe cine știe să îmi spună.