Priponită aici

Am ajuns până aici și nu mai pot face un pas
înapoi, înainte, în stânga, în dreapta
sunt legată de acest loc ca de mama mea, of!
de parcă aș fi eu însămi locul acesta.
De ore lungi stau nemișcată, frântă
lăsând să treacă prin mine orașe întregi,
secole, imagini diverse cu familii voioase
alintându-și odraslele, îngăduindu-mi chiar
să mă bucur într-un fel de bucuria lor
(de parcă acest loc mi-ar promite și mie ceva)
dar știu cu siguranță că, odată priponită de
parul brut al singurătății, nu mai poți spera la nimic
din fericirea aflată undeva, acolo, departe de tine
căci ai la îndemâna ta necuprinsul care, vai,
te va țintui în locul acesta pentru
totdeauna.