Se rostogolise cu privirea senină spre Cer
Printre picioarele lor putea zări lumina
Venise odată cu piatra ce i se înfipse în frunte
Acolo..coborâră sfioși rând pe rând îngerii
Duceau cu ei mirosul sângelui tău
Curgea fără nici o grabă
Acoperind tălpile zdrobite
Doar buzele crăpate murmurau
”Miluește-mă, Dumnezeule după mare mila ta!”

…târziu când trupul hăituit primise odihna
ți-ai întors privirea
din ea se prelingea iubire
în ochiul drept se zbătea nevrotic o umbră
iar palmele strigau a veșnicie

în tine dansau mucenicii.