Sunt aici. Strîng în brațe - pentru a cîta oară? -
carnea albă și dulce a singurătății.
Puțin nebun, puțin fericit, aștept să nu vii,
femeie, amestec ciudat de iubire și neputință.
Cine mi-a pus pe masă o lumînare
și-n loc de flacără părul tău despletit în sus?
Îți amintești? Eram singuri, ochii tăi
căutau înțeles în întunericul altei oglinzi.
Am spart-o.
Acum iei fiecare ciob în parte, te privești în el
și rîzi și rîzi și rîzi - rîsul te dă de gol
cum ticăitul un ceas furat.
Eu sunt aici. Zilele mele sclipesc în soare,
scurt, ca ferestrele unui tren ce înconjoară,
în mare viteză, pămîntul.
Într-o zi am să mor.
De durere, mama o să își uite numele de fată.