Hurducându-și vorba
plecase tata
pe umeri, cu o sapă

Ca un adânc de piept oftau salcâmii
Iar ziua
abia se mai târa prin apă...

Ploua departe.
Și aproape.

Stropi de nădejdi
se prelingeau în secol peste tot
Iar gândurile mi se adunau sub frunte
precum soldații sub un cort

...Ploua.
Și întunericul
începuse lin să se desfoaie

...degeaba încercam să-l chem pe tata

Satul era mut.
Chiar și biserica
își îngropase clopotul
sub ploaie

Hurducându-și vorba
el s-a întors într-un târziu.
Să-mi spună doar atât:
Ce te uiți? Nu vezi?
Nu mai am sapă.
Mâine ne mutăm la oraș.

Ploua încet,
îmi era frică
iar noaptea
abia se mai târa prin apă...