Risc sa imi gasesc sfarsitul
in tipatul pasarilor brazdand cerul
in ridurile mamei privindu-ma in gol
in sangele fiintelor inrosind asfintitul
deocamdata sorb din acelasi pahar,
si-i intreb pe temnicerii mei
cand au sa mi-l schimbe...

Peretii temnitei sunt la fel de reci
plini de povestile si lacrimile scrijelite
ale celor din urma mea, morti si ei
sunt atat de multe, incat nu ma plictisesc niciodata...

Aici am invatat sa zambesc
cand mi-au cedat oasele sub puterea gandului
si-am inceput si eu sa-mi scriu povestea
sperand ca a mea sa fie ultima...