Altă amintire despre Franța


noi morți eram și noi puteam să respirăm
(Paul Celan)





nu vor avea nici un efect asupra mea
mesajele subliminale ale morții anunțate,
prieteni.
nu veți mai aduna în același trup
tristețea voastră și butoaiele de vopsea roșie,
tiens!

am visat că Boeingul cu care călătoream
până la aeroportul Charles de Gaulle din Paris
s-a făcut țăndări, precum acele
cuvinte ce vă îndepărtează de lume,
dragi prieteni de fum.
aveam un loc în spate și la geam,
purtam la gât un breloc în formă de Turillites
și conversam cu Paul Celan,
de una, de alta, ca între păpuși ce se sărută
pe gură


împart cu voi cerul
și vitrina cu pământ de cărți
de după care răzbate până la mine
clocotul cuvintelor cu căluș…
astfel îi vorbesc papagalului meu verde albăstrui
care va deschide ciocul
și-mi va ciuguli singurătatea din palme,
semințe crude și reci de quasar

sunt un om liber cu o vioară sub pernă
adorm și mă trezesc
cu un cordon ombilical de gât
într-un pântec neted de statuie.
timpul nu există sau poate că e doar pielea
plină de pistrui a domnului ce se îndepărtează
de colivie țopăind


inimile noastre le vor unge cu mirt
și le vor înfășura în cămașă,
le vor băga în cuptor
și le vor coace.
miezul îl vor mânca
dar vorbele vor pieri de sete

arde pământul de cărți,
prieteni.
flacăra lui m-a orbit