O frunză alunecă alene
Sprijinindu-se pe o aripă de vânt,
Toamnă venită cu lungi troiene
Și păsări călătoare plecând.

S-au dus nopți de vară
Gânduri de astă primăvară,
Vin friguri și atâta brumă
Adormind totul în urmă.

Se simte-n aer răcoare
Cerul e posomorât
Totu-i mort peste răzoare
Negru-i tot și e urât.

Nu se mai aude un ciripit
Chiar și greierul a adormit.
Nimic nu mai e în zare
Totul e pierdut în depărtare.